M-a dezarmat foaia albă, eram obișnuită să tastez ori de câte ori mă ardea sufletul să-ți spun că te iubesc. Azi m-am încăpățânat și am vrut să-ți scriu o scrisoare, una adevărată- cu stiloul pe hârtie. 

Știi ce frumos arată cuvintele de dragoste? Parcă prind viață când le conturez  și simt că le vitregesc atunci când le tastez pe ecranul telefonului. 

Uită-te cum se scrie te iubesc! Cu litere mici, dar cu dragoste mare. Sunt ușor entuziasmată, gândind la bucuria cu care o să citești această scrisoare. Nici nu știu cu ce să încep mai întâi. N-am emoticoane în josul foii, așa că trebuie să improvizez. Aș vrea să te îmbrățișez cu vorbe frumoase și colorate, fără prescurtări greu de priceput, gen xoxo ...

Îți spuneam că nu știu cum e să mori de dorul cuiva și că abia aștept să văd dacă sunt capabilă de asemenea trăiri. Cu alte cuvinte, așteptam nerăbdătoare despărțirea de tine, ca să pot experimenta senzații necunoscute. 

Ei bine, mi-a cam pierit entuziasmul. După o zi fără tine, am realizat că n-are niciun rost să mă supun unor cazne inutile.

Recunosc : nu pot. Îmi lipsești și simt asta ca pe o durere ascuțită în fărâma de suflet ce mi-a mai rămas necontaminată de tine. 

Azi am avut o revelație. Când ți-e dor, timpul trece al naibii de greu... Uite, lucruri pe care le făceam împreună fără să ne dăm seama cum zboară orele,  dacă le fac singură, parcă nu se mai sfârșesc.

Am găsit, totuși, ceva care nu-mi place la această scrisoare : trebuie să aibă un sfărșit. 

 Și dacă o las neterminată ? Ce zici ? Crezi că poți să aștepți nerăbdător continuarea?

Promit să-ți scriu negreșit. Tu doar păzește-ți cutia de scrisori...

P.S. sper să-mi înțelegi scrisul